Cum am înființat câmpul de lavandă și de ce am avut nevoie?
Share
Romanța lavandei, o afacere de familie, unde fiecare membru al familiei își are atribuțiile lui!
Povestea noastră a început cu un vis, dar și din nevoia de a ne rotunji veniturile! Inițial, am fost printre cei care am crezut ca din urma producției de pe un hectar de lavandă, vom câștiga cei 8000€, așa cum se zvonea la vremea respectivă !
Am înființat primul hectar în toamnă anului 2015, am muncit mult, nu prea știam multe despre întreținerea culturii de lavandă, dar am învățat pe parcurs! Ne bucuram de fiecare butaș prins, de fiecare boboc de floare apărut și mai ales, de primele, primele floricele din propriul nostru câmp de lavandă!
Era totul frumos, nu? Dar prima piedică deja apăruse: valorificarea produselor, ne-am trezit ca nu vine nimeni să ne cumpere florile de lavandă la prețul de 8000€, după ce dădusem 1000 de telefoane!
Ce am făcut? Am cules lavanda, am făcut buchete fir cu fir și le-am vândut la Piața Orizont din Călărași! Asta timp de 4 ani la rând! În tot acești timp, mai participăm și la târguri organizate în Călărași, în Slobozia, dar am visat mai mult!
Aveam de ceva timp ideea de a aduce oameni în camp, să ne viziteze câmpul cu lavandă, dar părinții mei la început nu au crezut în această ideea, exclamând :”Cine o să vină la noi în câmp, Tocmai la Vlad Țepeș?”! Dar în anul 2020, mi-am făcut curaj și am creat prima ediție a evenimentului nostru “Romanța Lavandei și Mult Mov”, care s-a dovedit a fi un real succes, ajungând în prezent, la cea de-a 5-a ediție, să ne calce pragul 10.000 de oameni, pe parcursul a 3 săptămâni de vizite în câmpul nostru cu lavandă!
Ce facem cu floarea de lavandă după ce o distilăm? Obținem uleiul esențial de lavandă și apa de lavandă, care au o mulțime de beneficii și sunt foarte apreciate de către clienții noștri
Vă spunem cu mâna pe inimă ca sunt naturate, noi întreținem cultura de lavandă prin sapă și prășit, nefolosind erbicide!
Apa de lavandă, putem declara ca este cel mai bine vândut produs al nostru, mai ales în rândul adolescenților, aceasta având formula magică de a diminua/ dispărea acneea, e foarte utilă pentru tenul gras/sensibil, iar pentru arsurile solare și iritațiile face minuni! Chiar și domnii o pot folosi după ras/barbierit
Uleiul de lavandă, are efect terapeutic!
Și acum ca este toamna, butașii noștri de lavandă sunt la mare căutare! Dacă vă doriți o alee parfumată în fața casei, o mini cultură de lavandă în grădină, pentru a savura cafeaua, vara, când e înflorită sau vă puteți prepara chiar o limonada delicioasă de lavandă cu florile din propria cultură. Iar de la clienții noștri, am aflat ca au plantat butașii de lavandă pe lângă terasă și țânțarii nu le-au mai dat bătăi de cap!